Valmy, o victorie sau o enigmă?
Se ştie ca la 20 septembrie 1792, a avut loc o victorie miraculoasă şi nici în zilele de azi explicată care a făcut posibil, ca de a doua zi să se proclame Republica. Consecinţele acestei bătălii au fost evacuarea teritoriul francez de către armata coalizată austro-prusiană, începând cu 22 octombrie. Dar stă şi la originea mitului “cetăţeanului în armată” care va duce, în Franţa, la conscripţie (serviciul militar). O victorie misterioasă ale cărei cauze secrete au făcut să pună pe jar istoricii.
Către jumătatea lui septembrie 1792, la Paris, Beaumarchais i-a făcut o vizită actorului Fleury (interpret apreciat al pieselor sale). În urma acestui eveniment, actorul a plecat 8 zile în Estul regatului, în apropiere de Verdun. Este o călătorie stranie, mai ales dacă se consideră că în această regiune a frontierelor orientale ale Franţei aveau loc lupte care făceau ravagii (şi chiar se aflase că Verdun căzuse în mâinile invadatorilor prusieni).
Când a revenit la Paris, actorul nu a vrut să dezvăluie nimic despre motivele misterioase ale deplasării sale.
În 1792, după intrarea trupelor prusiene în Verdun, regele Prusiei Frederic-Wilhelm al II-lea s-a dus el – însuşi în inspecţie în acest oraş. Într-o seară, cu ocazia unui bal, s-a raportat că regele a trebuit să se retragă precipitat. Şi se povesteşte că, atras de ocultism, la invitaţia membrilor sectei theosofice Rose – Croix (pe atunci erau numeroşi în anturajul său) s-a dus în subteranele fortăreţei Verdun.
Acolo, în obscuritate, regele a văzut o formă umană ieşind dintr-un fel de ceaţă, înconjurată de flăcări care străluceau jumătate din scenă. În această siluetă fantomatică purtând bicorn şi eternul retevei al lui Frederic cel Mare, regele Prusiei a crezut că şi-a recunoscut bunicul. Trăsăturile feţei deveneau precise, era fără nicio îndoială: se afla în prezenţa spectrului vechiului rege.
Îngheţat de teroare, regele Frederic – Wilhelm a auzit atunci vocea defunctului care îl proclama pe nepotul său, pe atunci pe tron, drept demnul moştenitor al valorii militare prusace, a gloriei unchiului său şi a puterii sale. El i-a spus că un pericol teribil ameninţă Prusia, căci armatele sale nu trecuseră niciodată dincolo de Verdun şi o trădare putea să-i conducă pe prusaci la dezastru. Lansând regelui acest sinistru avertisment, spectrul a dispărut, topindu-se în ceaţa din care venise…
La 20 septembrie 1792, trupele coalizate (prusiene, austriece, cele din Hessa şi ale emigranţilor), comandate de ducele de Brunswick (reprezentantul regelui Prusiei), s-au retras, după câteva timide tiruri de artilerie, de pe câmpul de bătălie de la Valmy, în condiţii complet de neînţeles, în faţa armatei franceze comandate de Dumouriez. O victorie a forţelor franceze (şi a unei armate de cetăţeni neexperimentaţi) asupra celei mai bune armate din lume în epoca pe care, mai târziu, Napoleon Bonaparte a judecat-o ca fiind surprinzătoare şi ilogică.
Prima mare victorie a armatelor noii Republici franceze a fost repurtată practic fără luptă. Scriitorul german Goethe, prezent în timpul bătăliei alături de ducele de Saxa-Weimar (şi martor al evenimentului), scria că în acea zi “a început istoria unei ere noi a Omenirii.”
În acea zi, coaliţia aliată era învinsă: 80.000 de duşmani, care merseseră până la Verdun ca în triumf, s-au oprit brusc, dintr-un motiv nelămurit. Mulţi şi-au imaginat că sejurul misterios al lui Fleury la Verdun în luna septembrie 1792 şi asemănarea sa cu defunctul rege al Prusiei (al cărui rol îl interpretase deja într-o piesă istorică) ar avea o explicaţie. El a fost folosit (ţinându-se cont de superstiţiile regelui Prusiei şi de gustul său pentru practici magice şi ezoterice) în câteva maşinaţiuni sumbre.
LEAVE A REPLY