Vrajitoare Club

Prostituția în Olanda

Țările de Jos sunt reputate de a fi o națiune unde prostituția este autorizată. Prostituția este definită ca profesiune legală. Prostituatele / muncitorii sexului au aces la sistemul de securitate socială, pot avea sindicate, trebuie să plătească impozit și sunt tratate ca orice persoană care desfășoară o activitate independentă. Au acces la sistemul de sănătate și la servicii sociale, dar oamenii care lucrează în industria sexului nu sunt obligați de a se înregistra sau de a suporta controale de sănătate obligatorii.

Prostituatele trebuie să aibă minim 18 ani, în timp ce pentru sexul necomercial vârsta constantă este de 16 ani. Și clienții trebuie să aibă minim 18 ani, cu excepția Amsterdamului, unde pot să aibă doar 16 ani. Exploatarea minorilor în industria sexului este o ofensă criminală. Un proprietar poate să-și piardă permisul de funcționare dacă închiriază o locație unei prostituate străine fără permis de muncă.

Bordelurile sunt stabilimente legale autorizate, care pot să-și facă publicitate. Municipalitățile dau permise care conțin condiții precise tipice regulilor de igienă și de siguranță. A fi susținută (utilizarea forței, a coerciției sau a înșelăciunii) și traficul sunt interzise.

 

Forme de prostituție

 

În Olanda prostituatele lucrează în mai multe forme de prostituție. Forma cea mai comună este în cluburile de sex și în bordeluri. În acest tip de prostituție lucrează aproximativ 45% din prostituate (în bordeluri ele sunt prezentate direct clienților într-o sală separată, unde nu există nicio bară și clientul nu se confruntă cu alți clienți).

În jur de 20% funcționează în prostituția ferestrei, 15% în serviciile de escort, 5% pe străzi și 5% în propriile lor case. Aproximativ 10% funcționează în alte tipuri de prostituție, precum saloanele de masaj, sex-shop-uri, teatre de sex și la bări.

Prostituția de fereastră în zonele cu lumină roșie (Red Light District) este forma cea mai evidentă. Sălile cu ferestre sunt închiriate de femei pentru o săptămână pentru 60-150 de euro (conform timpului și locului), incluzând securitate în circuit închis. Pentru 15-20 de minute de sex clientul plătește aproximativ 40-50 de euro (dar prețul poate să crească în funcție de serviciile oferite). Cu toată legislația în vigoare favorabilă reglementării prostituției, unele prostituate active sunt încă imigrante ilegale. Ele nu pot lucra în ferestre, din moment ce li se cere pașaportul pentru a putea închiria un asemenea spațiu.

În Olanda există 12 zone cu lumină roșie, cu prostituție de fereastră. În 2005, Spijkerkwartier din Arnhem a fost închis. Cel mai mare și cel mai cunoscut este De Wallen, cunoscut și ca Walletjes, o atracție turistică importantă, situat în inima părții celei mai vechi a Amsterdamului. De fapt este o rețea de străzi conținând mai multe sute de apartamente minuscule de o cameră închiriată de o prostituată (și de unii transsexuali) care își oferă serviciile prin spatele unei uși cu fereastră sau în fereastră, tipic iluminată cu lumini roșii.

Sectorul are de asemenea un anumit număr de magazine de sex, teatre de sex, expoziții și muzee de sex, restaurante și cafenele unde se vând marijuana și canabis etc.

De Wallen, cât și sectoarele prostituției Singelgebied și Ruysdaelkade, formează Rosse Buurt (sectoarele luminii roșii) sau Red Light District din Amsterdam.

 

Red Light District (Rosse Buurt)

 

Suprafața totală este de aproximativ 6500 de metri pătrați, limitată în nord de Niezel, în est de digul mării (Nieuwmarkt), în sud de Saint Jansstraat și la vest de Warmoesstraat.

 

Red Light District, Amsterdam. Foto de Anjaneyadas, Wikipedia

Red Light District, Amsterdam. Foto de Anjaneyadas, Wikipedia

 

 

Prostituția are loc în acest sector pe următoarele străzi: Barndesteeg, Bethlehemsteeg, Bloedstraat, Boomsteeg, Dollebegijnensteeg, Enge Kerksteeg, Goldergersteeg, Gordijnensteeg, Molensteeg, Monnikenstraat, Oudekerksplein, Oudekennissteeg, Oudezijds Achterburgwal, Oudezijds Voorburgwal, Sint Annendvarsstraat, Sint Annenstraat, Stoofsteeg și Trompettersteeg.

Zona cu lumină roșie a existat din sec. al XIV-lea și altădată aici se aflau multe distilerii care îi aprovizionau în principal pe marinari. Numele Wallen (ziduri) se raportează la zidurile medievale de baraj ale vechiului centru al Amsterdamului.

Și Utrecht are de asemenea o mare zonă de lumină roșie, concentrată în sectorul de nord al celebrului Brug (podul roșu), conținând peste 100 de vase și totodată un centru mai mic în cartierul Hardebollenstraat, numit așa de la strada canalului.

În Olanda se găsesc numeroase cluburi de sex. Unul dintre cele mai exclusive, Yab Yum din Amsterdam, a fost închis în 2008.

Mai multe orașe au instituit pretinsa tippelzones pentru prostituția de stradă, pentru a aresta în principal prostituatele drogate din centrele orașelor.

 

Sondaje

 

Un studiu comandat de Ministerul olandez al Afacerilor Externe în anul 2000 a estimat că în total, în Olanda, se găseau între 20.000 și 25.000 de prostituate. Aproximativ 32% erau olandeze, 22% latino-americane, 19% din Europa de Est, 13% din Africa (sudul Saharei), 6% vin dintr-o țară a Uniunii Europene (în afara Țărilor de Jos), 5% vin din Africa de Nord și 3% sunt asiatice. Aproximativ 5% din aceste persoane sunt masculine și 5% sunt transsexuali (conform unui articol de enciclopedie, în 1977 aproximativ 1300 de bărbați lucrau în prostituția homosexuală și aproape nici unul în prostituția heterosexuală).

 

Traficul uman

 

Olanda este prima destinație din Europa pentru victimele traficului uman. Multe sunt aduse aici de crima organizată pentru a lucra în hoteluri sau restaurante sau ca au-pair și sunt obligate a se prostitua prin constrângere sau violență. Anual numărul victimelor variază între 1000 și 7000. Aceste persoane provin din Olanda, Europa de Est (în special din Balcani și fosta Uniune Sovietică), și Africa.

 

Toleranța în Olanda medievală

 

În Evul Mediu prostituția nu a fost interzisă. Atitudinea autorităților și a Bisericii față de prostituție era pragmatică. Multe orașe au tolerat prostituția pentru a-și proteja cetățenele contra violurilor. Dar au impus un anumit număr de condiții prostituatelor și clienților lor. De pildă, prostituatelor nu le era permis a fi căsătorite. Bărbaților căsătoriți și evreilor le-a fost interzis de a frecventa prostituatele.

Întotdeauna prostituția a fost considerată o profesie dezonorantă. În plus, prostituatele nu erau apărate de nicio lege. În societatea modernă olandeză era foarte important conceptul de „persoane onorabile”.

Până în sec. al XV-lea orașele olandeze au încercat de a păstra prosituția în afara zidurilor orașului. Mai târziu, guvernele orașelor au încercat de a rezerva anumite sectoare din oraș pentru prostituție. Aceasta a început să se manifeste pe străzi lăturalnice și în apropiere de zidurile orașelor.

În sec. al XVI-lea atitudinile față de subiectul sexualității s-au schimbat sub protestantism. Relațiile sexuale au fost tolerate numai în căsnicie, iar prostituția a fost văzută ca un păcat de către Biserică și deci interzisă.

În 1578, Amsterdamul a scăpat de influența spaniolă și Olanda s-a convertit de la catolicism la calvinism. Orașul a reglementat atunci prostituția.

Morala s-a schimbat. În sec. al XVII-lea sexualitatea a fost arătată deschis în picturi și în literatură. Dar imaginea prostituatei în literatură era foarte negativă. Era văzută ca nesigură, leneșă, urâtă și murdară. În mod opus, în pictură, imaginea prostituatei era mai pozitivă. Bordelurile erau tolerate de autorități dacă nu cauzau probleme.

În sec. al XVIII-lea burghezia s-a dezvoltat și a încercat să se distingă printr-o etică puternică a muncii și sânge rece. Printr-un comportament sexual reținut, burghezia a putut să se separe de clasa muncitoare și de nobilimea indecentă. Clasele sociale s-au diferențiat. Totodată s-a schimbat și imaginea femeii. Femeile burgheze au fost văzute de bărbații din clasa lor ca fidele și caste, dar femeile din clasa muncitoare au fost privite de bărbații din burghezie ca târfe potențiale.

Prostituatele erau foarte sărace. Nu aveau niciun tratament împotriva bolilor venerice și nu foloseau prezervativul. Rămâneau des gravide, apoi, datorită bolilor venerice, sterile. Această situație s-a ameliorat abia în secolul al XVIII-lea, iar la începutul secolului următor, armatele lui Napoleon au început să reglementeze prostituția în Olanda (1810), pentru a proteja soldații contra bolilor venerice. Prostituatele au fost forțate a se înregistra și au fost supuse unor examene medicale obligatorii.

Prostituatelor li s-a dat un carnet roșu, un fel de permis de muncă. Dacă se adeverea că erau infectate, li se retrăgea carnetul roșu și li se dădea unul alb în loc, în timp ce le era interzis de a munci. Erau lăsate să lucreze numai dacă erau sănătoase. Femeile din clasa muncitoare au detestat muncitoarele.

În 1911, bordelurile au fost interzise prin lege. Până în anii ’70, prostituatele din Țările de Jos erau femei din clasa muncitoare, în special spălătorese, dar și din Belgia, Franța și nordul Germaniei.

Ca urmare a călătoriilor sexuale în sud-estul Asiei, olandezii au adus thailandeze și filipineze. În anii ’80 a existat un al doilea val, din America latină și Africa. În anii ’90, după căderea Uniunii Sovietice, a urmat un val de prostituate din Europa de Est.

Prostituatele sunt motivate economic pentru a veni în Olanda, Belgia sau Germania.

În adoua jumătate a secolului al XX-lea, prostituția și bordelurile au fost iertate și tolerate de multe guverne locale. Poliția a intervenit numai atunci când erau probleme cu ordinea publică și în cazurile de trafic uman. Olanda este caracterizată de gedoogbeleid, adică politica de toleranță.

Din octombrie 2000 bordelurile sunt stabilimente în întregime legale și autorizate. Prostituatele pot lucra în ele ca funcționare obișnuite, dar și ca întreprinzătoare independente.

Atitudinile olandezilor privind prostituția susțin legalizarea și normalizarea. Sondajele de opinie publică efectuate către sfârșitul anilor ’90 demonstrază că publicul olandez respinge în primul rând noțiunea de prostituție și comportament inacceptabil și deviant. În 1997, 73% din cetățenii olandezi erau în favoarea legalizării bordelurilor, 74% considerau că prostituția era „o muncă acceptabilă”, iar în 1999, 78% au estimat că prostituția este o muncă precum oricare alta. În 2006, însă, nu s-au reînoit permisele de funcționare a 30 de bordeluri din Red Light District din Amsterdam, iar proprietarii au făcut apel.

În 2007, municipalitatea a cumpărat mai multe clădiri din cartierul roșu pentru a închide aproximativ o treime din ferestrele unde stăteau expuse prostituatele, dar a organizat și o zi deschisă a bordelurilor.

 

Sex theater in Amsterdam. Foto de Leon Petrosyan, Wikipedia.

Sex theater in Amsterdam. Foto de Leon Petrosyan, Wikipedia.

 

 

Tranzacțiile sexuale la Amsterdam au atins în 2008 aproximativ 100 de milioane de dolari, conform New York Times. Turismul sexual aduce profituri uriașe în Amsterdam, unde există 142 de bordeluri autorizate și circa 500 de vitrine, unde lucrează circa 8.000-11.000 de prostituate (75% fiind imigrante din Europa de Est, Asia și Africa). Aici sunt prezente 44 de naționalități.

Fiscul a decis să taxeze prostituția legală în Țările de Jos și mai ales cea care înflorește în Red Light District din Amsterdam. În 2010 deficitul public a fost de 6% în această țară, iar guvernul încearcă să-l echilibreze prin noi taxe.

Olanda (ca și Spania) nu condamnă toate formele de proxenetism. Prostituția nu reprezintă o infracțiune. În toate țările mai puțin Olanda, absența recunoașterii juridice a profesiei împiedică prostituatele de a dispune de o acoperire socială completă. Recunoașterea juridică a prostituției justifică faptul că veniturile care provin din această activitate sunt impozitabile și că regimul fiscal diferă dacă titularul este salariat sau muncitor independent.

(Visited 85 times, 1 visits today)
Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu

Enigme

Paranormal

Credință

Vizitatori pe site

Free counters!